Înscriere: Festivalul de Creație AMiCUS 2026

vineri, 1 mai, 19:00 - duminică, 3 mai, 12:00

Perioada înscrierii: duminică, 22 martie, 20:00 - vineri, 10 aprilie, 20:00

Festivalul de Creație AMiCUS 2026

„Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). În această lume care se clatină, curajul nu înseamnă să fii invulnerabil, ci să ai îndrăzneala de a sta drept în fața prăpastiei, știind că ești susținut de o promisiune care sfâșie orice întuneric. Oare nu este curajul adevărat mai degrabă o formă de predare în fața unei certitudini care ne depășește, decât o luptă încrâncenată cu propriile frici?

Adevărata închinare cere un curaj discret, dar radical: acela de a te înfățișa înaintea Creatorului fără mască, acceptând că ești pe deplin cunoscut și, totuși, pe deplin iubit. 

Din această onestitate se naște puterea de a crea — nu pentru a impresiona, ci pentru a mărturisi harul care ne-a restaurat. A crea cu curaj înseamnă să îndrăznești să traduci credința în culori, cuvinte sau sunete, lăsând frumusețea să devină dovada vie a prezenței Lui în mijlocul limitelor noastre.

Vino la R8:31! Nu pentru a arăta ce poți face, ci pentru a mărturisi Cine te-a găsit.

Dacă ai cont deja pe AMiCUS.ro, te rugăm să te loghezi pentru completarea automată a informațiilor personale.

Prețul înscrierii: 50 (RON)

Gen
Alege filiala doar dacă ești voluntar AMiCUS
Colegi de cameră (opțional) Scrie corect numele și prenumele fiecărui coleg de cameră. Vom încerca să ținem cont de opțiunile tale.
Alege o cazare
Prețul cazărilor este pentru toată durata evenimentului.
Alege mesele pe care le dorești
Orice observație sau întrebare legată de înscrierea la eveniment.